Ethereum 2.0 și Consolidarea Democrației prin Blockchain

Democrația este direct dependentă de cât de bine sunt structurate și funcționează instituțiile care rulează acest sistem. Simt nevoia să precizez de la început că nu sunt împotriva ideii de stat, dar e foarte mult loc de mai bine, democrația fiind un sistem care trebuie consolidat prin crearea de structuri mai reziliente, prin care să minimizăm impactul erorilor umane și relei voințe. 

Statul a reușit să dea autoritate instituțiilor sale prin centralizarea puterii, care este susținută în principal de trei monopoluri: legislație, bani și identitate. Cu toate defectele centralizării instituționale, cu siguranță este un sistem  mai puțin centralizat și care dă rezultate mai cinstite decât sisteme autoritare, dar e nevoie să încercăm să descentralizăm și mai mult sistemul care ne guvernează. 

Totul a început cu descentralizarea banilor, bitcoin ne-a demonstrat că se poate rula un sistem ce este în afara controlului oricărui individ sau entități și care garantează respectarea regulilor prin însăși structura sa. Dar ethereum a dus totul mai departe, deschizând acest sistem către ingeniozitatea umană, dându-ne capacitatea de a rula orice set de reguli ce pot fi matematic definite sub formă de contracte smart.

Cea mai mare inovație care stă la baza criptomonedelor este tehnologia blockchain, pe care o definesc ca fiind o infrastructură de management digital a încrederii. Acesta creează siguranța rețelei prin utilizarea criptografiei și a unui algoritm de consens descentralizat finanțat prin câștiguri de criptomonede. 

Ethereum a luat tot ce poate oferi un blockchain și a adăugat un limbaj de programare prin care oricine poate face uz de proprietățile unice oferite de această tehnologie. În funcție de scopul pe care îl ai, poți folosi una sau mai multe dintre următoarele proprietăți:

1. Secvența imuabilă de evenimente
2. Posesie digitală deplina
3. Contracte smart si cod de neoprit
4. Consens descentralizat
5. Stimulente de comportament prin distribuție de monede
6. Confidențialitate și simetria informațiilor
7. Guvernanta si transparenta
8. Oracoli blockchain

Acum avem unelte necesare pentru a construi atât sisteme de identitate descentralizate, cât și integrarea blockchain-ului în sistemul legislativ pentru a crea mai multă transparență și corectitudine. Iar cel mai probabil, aceasta va fi infrastructura pe care se construiește cetățenia digitală globală. Un asemenea sistem ar lucra în două direcții foarte puternice: dovadă de concept și alternativă la sistemul tradițional.

Idea de alternativă la sistemul tradițional este un stimulent foarte bun pentru schimbare, pentru că efectiv rupe monopolul instituțional pe cele trei sisteme de legislație, bani și identitate. Iar asta oferă celor care sunt nemulțumiți de statele în care trăiesc o strategie de ieșire din sistem. Cei care trăiesc în state democratice, dar totuși necompetitive la nivel de servicii furnizate cetățenilor, pot să lucreze doar cu cetățenia globală. Și după cum s-a tot demonstrat, apariția competiției forțează un monopolist să își îmbunătățească operațiunile.

Iar pe partea de dovadă de concept treaba e destul de simplă. Operațiunile rulate pe blockchain sunt complet transparente și codul lor este open source. Asta înseamna că orice structură care se dovedește a fi utilă și rezilientă, poate fi copiată și integrată la nivel instituțional. 

Deci, în câțiva ani vom avea o situație foarte interesantă. Vorba americanilor, s-a creat un ”sweet spot”, presiune posibilității de ”exit” a cetățenilor plus inovațiile masive la care se lucrează cel mai probabil vor forța statele să creeze instituții mai cinstite și performante. De aceea consider că ethereum 2.0 va juca un rol imens în consolidarea democrației la nivel global. 

————————————

💡 Prosocial Labs este un blockchain think tank axat pe educatie cripto și blockchain. Majoritatea materialelor noastre sunt gratuite iar sprijinul tău financiar ne ajută să ducem acest tip de informație la cât mai multă lume.
Te invităm pe Patreon sau să vizitezi secțiunea de donații a site-ului.

👉 Te poți abona și la canalul de youtube. Sau poți descărca ebook-ul nostru gratuit.

Continue Reading
Bitcoin și Energia Regenerabilă
bitcoin si energie regenerabila

Bitcoin și Energia Regenerabilă

Bitcoin consumă aproximativ 0,5% din tot curentul electric din lume. Mi se pare imens, un singur lucru să consume a 200-a parte din toată energie electrică din lume. Lăsând la o parte comparațiile cu sistemul bancar, care probabil consumă mai mult și mai poluant, e clar că trebuie să vedem cum putem optimiza treaba și pe bitcoin, ca să fie cât mai verde.

Deși cea mai mare parte din curentul folosit de bitcoin vine din surse regenerabile, tot există un procent de 30% pana la 40% care vine din cărbune, energie nucleară sau alte asemenea nenorociri. Și de aici vin critici (întemeiate, zice ecologistul din mine) cum că bitcoin e dăunător mediului. Aici ar merge o comparație cu foarte multe alte activități umane care sunt aproape inutile și au efecte mult mai dăunătoare asupra planetei, dar nu cred că asta e atitudinea bună, să arătăm cu degetul la chestii mai rele, ci să ne concentrăm pe soluții.

Minarea de bitcoin e dependent doar de o conexiune la internet, nu și de un anumit loc geografic. Iar pentru că maximizarea profitului e dependentă de costuri de curent cât mai mici, majoritatea operațiunilor de minare sunt în zone cu energie hidro, solară sau eoliană, pentru că acestea au devenit cele mai ieftine datorită evoluției tehnologice și vor continua să scadă în costuri de producție. De aici și faptul că bitcoin e majoritar eco, dar hai sa mergem mai departe.

De aici intru în chestii pe care nu le stăpânesc și ar fi fantastic dacă s-ar găsi oameni să mă corecteze dacă greșesc sau să explice mai bine.

Cei de la Square, o companie de consultanță mega crypto-friendly, au făcut un studiu din care au scos un model care transformă minatul de bitcoin din problemă în soluție. Susținând că rețeaua bitcoin poate să funcționeze ca un cumpărător unic de energie electrică, iar asta ar ajuta la o mărire considerabilă a capacității de producere a energiei solare și eoliene. Și Elon Musk pare să fie de acord cu acest model. Link către whitepaper aici.

Producția de energie solară și eoliană suferă de o problemă care dă multe bătăi de cap, intermitența. Soarele bate tare la amiază și vântul în general noaptea, iar punctul maxim de consum este seara, atunci când ajunge lumea acasă. Asta se traduce prin perioade în care se produce prea multă energie și alte în care se produce prea puțină.

Această problemă se rezolvă parțial prin creșterea capacității de stocare a energiei în momentele de surplus, pentru a fi dată mai târziu în rețea când e cererea mai mare decât producția. Dar cei de la Squre au dus treaba puțin mai departe, băgând în combinație și mining-ul de bitcoin pentru a folosi excesul de energie, care deseori este pierdut pur și simplu. Aceștia propun ca producătorii de energie să aibă și aparatură de minat, complementar cu baterii pentru stocare. Jmecheria aici este că în momentele în care se produce prea multă energie, care nu va fi folosită de nimeni, producătorii pot da drumu la aparatele de minat. Transformând curent electric care s-ar fi pierdut în bitcoin, adică transformând o pierdere în câștig.

O îngrijorare pe care o am este legată de cum poate opera rețeaua bitcoin în asemenea condiții. În funcție de rata de hash-are a rețelei se face o ajustare a dificultății. Idea este ca un nou block să fie rezolvat în medie la 10 minute, iar în funcție de cât de mare sau mică este rata de hash-are, se ajustează dificultatea găsirii acelor block-urilor, pentru a păstra media de 10 minute. Doar că această ajustare nu se întâmplă în timp real, ci aproximativ la 2 săptămâni. Iar faptul că producătorii de energie ar deschide și închide aparate de minare după nevoie, afectează rata de hash-are a rețelei. Dar asta îmi imaginez că s-ar rezolva dacă ar exista o distribuție simetrică pe emisfere, poate.

Deși nuanțele acestui sistem mă depășesc teribil, orice inițiativă care ne duce spre o economie bazată pe energie regenerabilă e fantastică. Și mai fantastic ar fi ca frățiorul nostru bitcoinutz să joace un rol masiv în această transformare globală. Dacă modelul propus de Square e soluția câștigătoare, rămâne de văzut. Dar orice discuție de genul ne aduce mai aproape de soluții.

————————————

💡 Prosocial Labs este un blockchain think tank axat pe educatie cripto și blockchain. Majoritatea materialelor noastre sunt gratuite iar sprijinul tău financiar ne ajută să ducem acest tip de informație la cât mai multă lume.
Te invităm pe Patreon sau să vizitezi secțiunea de donații a site-ului.

👉 Te poți abona și la canalul de youtube. Sau poți descărca ebook-ul nostru gratuit.

Continue Reading

”Internetului i-au Crescut Bani” – educație cripto și blockchain relaxată

”Internetului i-au Crescut Bani” este un proiect educativ care își propune să abordeze zona cripto și blockchain într-un mod relaxat și uman. Bitcoin și întreg ecosistemul izvorât din această criptomonedă suferă de o reputație destul de proastă datorită complexității subiectului. Iar cele mai multe explicații se rezumă la partea tehnică, astfel adresându-se unui număr limitat de oameni.

Acest proiect își propune să rezolve problema complexității prin folosirea unui limbaj nontehnic și accesibil majorității. Accentul fiind pus pe explicații contextuale și pe problemele care pot fi rezolvate utilizând aceste tehnologii.

”Internetului i-au Crescut Bani” are două jumătăți. Prima parte a luat forma unui ebook care dorește a fi cel mai simplu mod de a înțelege bitcoin și criptoeconomia din jurul său. Iar cealaltă parte este cel mai cool webshow despre bitcoin, o serie video care taie în bucățele mici blockchain-ul și cripto pentru a fi înțelese cât mai ușor. Dorim să avem informația structurată în cât mai multe moduri, pentru a ajunge la mai mulți oameni. Ebook-ul se poate descărca gratuit de aici, iar webshow-ul poate fi urmărit pe canalul de youtube Prosocial Labs.

Ebook-ul ”Internetului i-au Crescut Bani” este licențiat sub creative commons și conținutul său poate fi folosit parțial sau în întregime atât timp cât sursa este citată. Mai mult de atât, acest ebook este un proiect în derulare care este deschis la contribuții de la întreaga comunitate cripto din România. Oricine este liber să vină cu propuneri pentru a îmbunătăți și completa informația din carte. Așteptăm cu drag contribuțiile la lish@prosocillabs.com.

Credem foarte mult în impactul pozitiv pe care îl vor avea în societate criptomonedele și tehnologia blockchain. Și dorim să punem umărul în Romania la dezvoltarea acestui ecosistem într-un mod armonios, transparent și etic. 

Pe acest drum al educației suntem împreună cu partenerii noștrii de la LDV Cypto Bank Exchange și Goana După Bitcoin. Cărora le mega-mulțumim pentru încrederea și sprijinul acordat!

Viitorul e aici și noi îl prezentăm cu zâmbetul pe buze! 

Continue Reading

Blockchain and Human Nature

Human nature is a wonderfully terrifying and equally fascinating thing. Though on an individual level we have such diversity that it makes for a difficult analysis, elements of our nature become quite obvious when we zoom out and acquire a broader and collective picture.

Yuval Harari states that what strongly distinguishes us from other species is our capacity to engage in complex and large scale collaboration. Within this behavior, one trait becomes abundantly clearer than others, a trait that does not put us in a good light but is intrinsically linked to our undeniable progress. Humans are domesticators by excellence. Humankind’s dominance does not relate just to other species, but to all sorts of things we were able to domesticate like fire, land, or even more things such as information.         

As you see, the concept of domestication will be used in a slightly more abstract way. Within this post, it refers to the understanding of how something functions to point that we make that something work for us.

I feel necessary to clarify from the beginning that this is not a glorification of human nature, I acknowledge our shortcomings and the harm we constantly inflict on other species, the planet and amongst ourselves. This being said, I will keep things on a positive note and try to paint a picture of progress.

A Brief Journey of Domestication and Evolution

There are those who argue that our cognitive revolution started with the domestication of fire. Besides providing warmth and protection against animals, fire gave us the possibility of doing something that forever changed our biology, it enabled cooking. The thermal processing of food is able to destroy microbes and also acts as pre-digestion. Basically, fire gave us the possibility to outsource a large part of the digestive process. Prior to this, a very large part of the body’s energy went towards digestion, energy that cooking helped preserve and redistribute. Thus, with this newly domesticated tool, the human body was able to distribute more energy to growing the brain, which in turn lead to extended cognitive capacity. If you like numbers and a more scientific approach to this subject, check out this link.

One of the next major leaps in human evolution came with the spoken word, which can be seen as the domestication of sound. The linguistic revolution, in which the use of very specific and complex sounds that are produced on an individual level and without the need of any external resource, is an immense organizational tool. This gave us the possibility to make detailed plans and pass on complicated information onto others. Further upgrades to language, such as writing, helped communication even more and started laying the foundation for civilization.   

The agricultural revolution came with humans domesticating animals and the land. We understood how plants and soil work, brought in animals trained to do specific tasks and made them all work towards our goal of growing specific food. This helped out a lot with resource management and was able to offset scarcity in some cases.

We will skip forward to current days and talk about the information revolution. We can see the digital world as being the domestication of information, which brought us a global communication network in the form of the internet. This particular revolution has a very subtle, but profound achievement, it was able to create an abundance of information and this is literally reshaping human civilization as we speak.   

What we Achieved

No one thing is just either black or white. In the real world, things have positive and negative aspects at the same time. Such is with our tendency to dominate and domesticate all that we see around us.

With all its faults and shortcomings, human civilization is a truly remarkable thing. We have things of immense beauty that form culture. We have scientific achievements that gave us the power of going to the moon and exploring our solar system. We have a concept called morals, from which an abstract and beautiful notion as universal human rights arose. We have people and groups that have dedicated their lives to creating peace. And all these were made possible by understanding how things around us function and using them to facilitate our goals.

Because we grew to such large numbers, governance also needed to evolve. We went through more autocratic systems like kingdoms or dictatorships, but in most of the world, we now have democratic institutions that help govern society. These institutions have the role of managing systems such as education, healthcare, security, infrastructure or the economy. And we are in the middle of adding one more piece to this wonderful and complex puzzle that currently relies on almost blind trust in human authority in order to run.

The Domestication of Trust

Blockchain is just another step in our journey of domestication, but a very important one. We are on the verge of understanding and starting to use digital trust to our advantage and this will have profound effects on the world.

Just imagine that human authority, which is vulnerable to corruption and blackmail, is replaced by digital authority. In the early days, blockchain has been seen as a distributed ledger solution, but ethereum took it to a whole new level by creating blockchain enforced smart contracts.

Humankind now has a tool to create digital trust infrastructures that have a participatory by choice nature and operate outside the jurisdiction of any institution or nation. This can help us create rules that apply equally to all people, regardless of social status or any other differentiation criteria. We are able to upgrade institutional trust and create more transparent and democratic governing mechanisms, as well as interpersonal trust and create more effective collaboration.

The idea is that configurable digital trust is now at our fingertips. Human ingenuity will play its role in developing and implementing this technology and the world will be a better place because of it.  

 

Continue Reading

ABC’s of the Blockchain Mindset – A for Authority

One of the much more subtle aspects of the blockchain mindset is how authority is being disrupted. In contrast with the status quo of organizations, it’s the first time in history in which we have a structure where no persons or institutions are in charge. Therefore this type of digital authority is significantly more abstract and operates with different rules.

ABC’s of the Blockchain Mindset is part of our efforts to produce relevant content in the blockchain space. First of all, we believe there’s a need to accelerate blockchain education, especially around the potential to innovate social interactions and institutions. Because this technology is so unlike anything else, we first need to learn how to think in a blockchain context. As a result we started this mindset series.

Please let us know what gets you excited about the possibilities of blockchain and how it relates to the world.

Continue Reading

End of content

No more pages to load

Close Menu
×
×

Cart